Reclame
Î: Ați fost interesat de literatură și desen de mic, dar abia la 20 de ani ați început să scrieți ca atare. De unde această nevoie de a scrie?
CEL: Totul se întoarce la liceu. M-au pedepsit foarte mult. Am repetat prima și a doua de ESO și la a treia am luat-o razna. Opțiunea pe care o aveau era să nu intre în clasă pentru a nu perturba dezvoltarea normală. M-au închis în bibliotecă și acolo singurul lucru pe care îl aveam erau cărțile din jurul meu și, renunțând la acea lectură, presupuneam că timpul următor va fi de neoprit. Am început să citesc Lazarillo de Tormes și încă câteva cărți până când voi avea un gust pentru ele. Acest gust, sămânța lecturii, se naște acolo.
Reclame
CEL: Nu, niciodată. Poezia este ceea ce se potrivește cel mai bine temperamentului meu. Este foarte spontană și surprinde momente specifice. Un roman necesită o disciplină pe care nu o pot oferi.
CEL: Poezia are o legătură cu procesele vieții tale. Nu este că scriu un jurnal, dar scriind poezie îmi recunosc propria expresie și distanță mică față de viața de zi cu zi. Prin urmare, în adâncul planului meu cu poezia este recunoașterea a cine sunt.
CEL: Pff... uite, ți-aș spune două care sunt fundamentale. Primul lucru este să fii cititor, pentru că eu cred că fără citit nu există scris. Acela de bază. A doua ar fi capacitatea de a observa. Cu alte cuvinte, dacă te plimbi cu niște prieteni și te oprești lângă un copac pentru că vezi ceva neobișnuit, oprește-te chiar dacă prietenii tăi pleacă.
Î: De ce toată lumea pare să scrie poezie în zilele noastre sau să fie interesată de ea?
Reclame
CEL: Cred că e prin social media, pentru că înainte toată lumea a scris ceva, dar rețelele cu proiecție copleșitoare și informare continuă (zi după zi) ne fac să vedem o serie de scrieri, stiluri și ipostaze. De fapt, poate au existat înainte, dar nu aveau acest difuzor. O altă opțiune este ca un anumit statut să fie văzut în poezie și ca un fel de intrare într-un club social, fiind „cool”, având acel titlu de „poet”.
ApostazieXII Premiul RNE pentru poezie tânără și premii literare
Î: Vă ridicați în 2020 cu nimic mai mult și nimic mai puțin decât Premiul RNE pentru Poezie Tânără. Au trecut 3 ani de atunci. Spune-ne care a fost reacția ta când ai primit apelul.
CEL: Ei bine, foarte fericit, pentru că deși premiile provoacă o luptă, o vâlvă, o intrigă. Deși există posibilitatea de a publica fără premii, fiind recunoscut cu unul, beneficiul pentru scriitor este că va avea un anumit interes critic, se va răspândi cu un anumit prestigiu și în final este o vitrină importantă. Acum, nu ar trebui să fii obsedat de un premiu pentru că a câștiga unul este deja mult. Normal este să nu câștigi nimic.
Î: Ați simțit imposturi sau teamă atunci când lucrați la munca viitoare?
CEL: Nu, da, este solicitant pentru că știu – cu smerenia care trebuie spusă – că este o carte care păstrează o linie obișnuită. Acum ceea ce scriu trebuie să depășească Apostazie. Așa cer eu. Deci nu văd impostura. Nici alți factori nu văd, dar văd cerința.
Î: Apostazie Înseamnă să abandonezi public o religie. De ce acest titlu?
CEL: Pentru că este o respingere a unei credințe. Sunt de vreo 3-4 ani în comunități, cercuri bisericești și acolo am văzut o impostură și o enigmă prin verbiaj ieftin, unde se vindea fum [sonríe]. Am vrut să înfrunt. Fiind un cerc în care nu-i aparținea, a vrut să-l atace și să creeze un fel de luptă. Poate inutil, dar acel motiv de a scrie m-a sedus.
Î: Este o colecție lirică de poezii. Întotdeauna ai lucrat mai mult pe latura ritmică decât pe cea tematică.
CEL: S-a întâmplat la întâmplare. Cât despre tehnică, îmi place ritmul hendecasilabei și așa. Dar conținutul era în blocuri și fără planificare, așa cum se întâmplă uneori lucrurile. M-am confruntat cu figura lui Dumnezeu, apoi m-am jucat cu alternarea poruncilor și erau deja două secțiuni.
Î: Și în a treia introduci dragostea.
CEL: Desigur, dragoste pentru că, în ciuda tuturor respingerii din blocurile anterioare, nu am vrut să fie o carte de ură. Am vrut să adaug acel aer proaspăt. Dragostea este ceea ce salvează orice carte de la uitare.
Î: La nivel tematic găsim acea prezență a lui Dumnezeu, care este legată și de titlul în sine. Ți-a atras mereu atenția religia?
CEL: Ei bine, ca fenomen cultural, da. Din punct de vedere antropologic, această nevoie de a ne ancora puțin ideile despre lume în transcendență. De la orașe agricole, până la cele mai mici detalii, nu? Acest lucru mă interesează ca gândire culturală, umană. Estetica și magia sa.
Î: Scrii: „Credința mea este în poemul cu oxigen / să mă pot simți viu / să ridic privirea din pagină...”. Ce colecție de poezii ai citit în ultima vreme care te face să nu vrei să ridici privirea de pe pagină?
CEL: colț cosmicde Ernesto Cardenal.
Î: Dacă ai putea alege doar două subiecte despre care să scrii mereu. Ce ar fi?
CEL: [Oftă și zâmbește] Aș spune una dintre ele: iubire. O iubire fără sentimentalism, pentru că poezia în realitatea care se construiește când se scrie, este deja scrisă pentru o anumită vocație și există deja dragoste acolo. Deci, deoarece există o predispoziție de a scrie despre asta. Măsurându-te cu măsura iubirii pe o bucată de hârtie te face grozav. Și deci nu v-aș putea spune tema, ci conceptul; o poezie contemplativă Adică ceva scurt ca o suflare.
Influența literaturii latino-americane și a premiilor literare
Î: Influența literaturii latino-americane asupra dumneavoastră. Ce ti-a dat? Știu că admiri foarte mult viața lui Bolaños, calamitățile lui.
CEL: Autenticitatea vieții în aer liber. Telenovela detectivii sălbatici din Bolaño este călătoria prin Mexic, trăind intens, un simț idealist al revoluției expresive și înfruntând totul, copleșitor. Îmi place foarte mult acest spirit combativ în scris. Apoi, îl evidențiez și pe Ernesto Cardenal, pentru că cred că, ca operă monumentală, colț cosmic, nu are rivali. Argentinianul Juan Gelman mi se pare grozav. În planul de studii universitare, de exemplu, sunt Cortázar, Borges, Bioy Casares. Doar că, până la urmă, 90% de literatură în spaniolă este în America și trebuie neapărat să mergi acolo.
Î: Ce autori latino-americani au avut o influență directă asupra poeziei sau operei tale poetice?
CEL: La început, Bolaño ca poartă. Apoi am devenit independent și au intrat Gelman și Borges. Pff... înțelepciunea ta mi se pare unică.
Î: Urmăriți la nivel poetic ceea ce se face în America Latină?
CEL: Nu mult, dar pentru că nu văd că există un pod foarte clar. Ceea ce găsesc și descopăr este prin rețele și prin voi, care poate vorbiți despre cineva, dar puțin altceva.
Î: De ce crezi că vocile poetice din America Latină sunt atât de ignorate, pentru că cu siguranță nu se întâmplă același lucru în narațiune?
CEL: Poate suntem vinovați de individualism, ne uităm la buricul și nici măcar nu ne citim partenerul. Dar uite, ultimele două ediții ale lui Loewe, sunt doi poeți de acolo care sunt grozavi. Există o descoperire, dar nu este în întregime pentru că acolo se creează deja poezia. Vă permite să creați conștientizare generațională. Această problemă este atât de complexă, cuprinzând probleme politice, economice și editoriale, încât mă depășește complet.
Î: Sunt premiile literare atât de importante?
CEL: [Zâmbește] Nu cred. Este adevărat că toți ne aplicăm unora din viața noastră. Uneori ies, alteori nu. Normal este că nu pleacă, dar asta nu te face mai mult sau mai puțin. În cele din urmă, ceea ce îți apără munca este cartea în mâinile tale. Premiul este o consecință (sau nu) a unei fapte bune. Nu trebuie să înnebunești sau să simți invidia pe care o simți sau războaiele. Acele crize de furie ale adolescenților care simt că mama ta nu îți vor oferi desertul pe care nu-l dorești.
Î: Mulți poeți pe care i-am intervievat propun să fie generate mai multe granturi artistice și mai puține premii. Ce alternative propuneți la premii?
CEL: Este o opțiune, desigur. Totuși, cred că premiile vor continua să fie acolo și bursele nu atât. Până la urmă, premiul este cert: alegi un juriu, sunt 300 de lucrări și cea mai bună, care de obicei este „cea mai bună”, iese la vânzare și este o carte bună. Într-o bursă: cum măsori aceste burse?
Î: Care crezi că este cel mai bun din poezia pentru tineret spaniolă actuală? Și cel mai rău?
CEL: Începând cu ce este mai rău, aș spune că există o lipsă de înțelegere. Poate că porția de plăcintă la care aspirăm este mică și cei care o primesc, cei care nu o primesc, o iau ca pe un dușman. Partea cea mai proastă se rezumă la a-ți plăcea secta aceea, nu? Există în Spania ca niște insule de grupuri mici, care au existat dintotdeauna, dar poate nu au existat cu acuzația negativă de a vorbi de rău, de a scrie ceva pe Twitter, de a face un podcast ghicind pe cineva. Pff... regretabil. Cel mai bun lucru pentru mine sunt noii mei prieteni: Juan Diego Marín și Patricia Díaz Arcos. Sunt doi poeți absoluti, fantastici și cu mare potențial.
Recomandări, hobby-uri, influențe
Î: Hobby sau hobby-uri pe care le ai când scrii.
CEL: Pune-mă în fund Estes Tonne.
Î: Referințe scrise.
CEL: Manuel Francisco Reina, Álvaro García, Antonio Cabrera și Carlos Marzal.
Î: Un cuvânt pe care-l iubești.
CEL: Poezie.
Î: Un cuvânt pe care îl urăști.
CEL: Durere.
Î: Una care te sperie.
CEL: Viitor.
Î: Un vers care te însoțește.
CEL: Infinitul este timpul pe piele...
Î: Literatura este esențială pentru că...
CEL: Ne face să creăm fantezii și să le facem realitate.
Î: O lucrare pe care ai fi vrut să o fi scris.
CEL: patru blocuride Eliot T.S.
Î: Un autor sau autor cu care ai ieși la băut.
CEL: Miguel de Cervantes.
Î: Un premiu pe care ai vrea să-l câștigi.
CEL: Liga Campionilor cu Málaga.
Î: O recomandare pentru oricine citește acest interviu.
CEL: Nimenide William González Guevara.