respirația erotică a lui Robert Mapplethorpe

A patra expoziție a artistului fotograf ajunge la galeria Elvira González robert mapplethorpe (New York, 1946-Boston, 1989). Cele trei anterioare au avut loc în 2011, 2013 și 2019. Acum, există 28 de fotografii de format mediu, datate între 1977 și 1987, cu o predominanță de portrete corporale (în mare parte nud), flori, o vedere fragmentară a unui interior cu o fereastră la fundalul și semnul unei plante de grâu și umbra acesteia.

Această ultimă întrebare este semnificativă pentru că, în realitate, toate imaginile pe care le putem vedea aici prezintă un joc fotografic de contraste între corpuri, obiecte, spații... și umbre. Ceva care este explicit formulat în titlul expoziției: laude în umbrăcare se referă la cartea de meditație a scriitorului japonez Junichiro Tanizaki (1886-1965) lauda umbreipublicat în versiunea sa originală în Japonia în 1933.

Referința este explicită pe foaia camerei, care conține următorul citat din Tanizaki: „... Eu cred că frumusețea nu este o substanță în sine, ci doar un desen de umbre.” La finalul cărții sale, Tanizaki își subliniază dorința de a extinde în literatură sau în arte „universul umbrelor” pe care l-am risipi în vremurile actuale.

Fotografiile lui Mapplethorpe ne lasă cu un semn de întrebare în fața a ceea ce vedem

Și cred că scrierea lui Tanizaki despre umbre vorbește profund despre ceea ce ne transmit fotografiile lui Mapplethorpe, care depășesc cu mult o simplă reproducere simplistă a ceea ce putem vedea, pentru a ne plasa cu un semn de întrebare în fața a ceea ce vedem, declanșat în special de joc de contraste în care umbrele au o funcţie primară.

[Mapplethorpe, artistul elegant care s-a îmbrăcat în piele]

Toate fotografiile colectate sunt tipărite alb-negru, ceea ce favorizează, fără îndoială, concentrarea reprezentării și viziunea noastră. În ele, în plus, există întotdeauna o respirație erotică, un erotism deschis care se leagă nu numai de diferitele manifestări ale dorinţei, ci şi de impulsul vital. În fotografiile lui Mapplethorpe găsim, ca și la Marcel Duchamp, asocierea intensă a trăirii cu eros: eros este viață.

Miezul a ceea ce vedem ne duce la dinamismul corpului uman, corpuri vii care, în proiecțiile lor de lumini și umbre, cu mișcările lor expresive, ne spun ce simt și ce fac. Aceasta este pentru mine întrebarea centrală în propunerea fotografică a lui Mapplethorpe, care îl plasează ca unul dintre artiștii de referință din a doua jumătate a secolului XX: corpurile vorbesc, trebuie să le înțelegem limbajul.

Urmăriți subiectele care vă interesează