culoarea galbenă ca politică

Galbenul nu este definit printr-o singură nuanță, un singur nume: lămâie, lime, auriu, auriu, chihlimbar, indian, topaz, muștar. În plus, există gălbui și naranjiblanco. Subtilitatea diferenței se manifestă atunci când o privire atentă depășește sistemele clasificatoare care tind să se unifice și să se simplifice în categorii standardizate și impersonale. În încăperile galeriei Travesía Cuatro, artistul argentinian Mariela Scafati (Olivos, 1973) a realizat din nou un exercițiu care nu este doar o reflectare formală a acestui ton, ci o reflectare a practicii sale de activist.

Instalațiile sale atârnă literalmente pe pereți și ocupă spații precum MALBA sau Muzeul Modern din Buenos Aires; Hamburger Bahnhof și Institutul KW pentru Artă Contemporană, ca parte a celei de-a 11-a Bienale de la Berlin; noul Collegium, din Arévalo, Ávila, sau Storefront for Art and Architecture din New York. Toate apar din experiența și experiența colectivă a artistului..

De acum două mii de ani, rețelele și acțiunile sale au fost legate de Taller Popular de Serigrafía și Queer Serigraphers, iar el face parte din Cromoactivists, un colectiv care reunește Marina De Caro, Daiana Rose, Victoria Musotto și Guille Mongan. Aceste grupuri ies în stradă și scrie proclamații sprijinirea mișcărilor pentru legalizarea avortului și împotriva violenței de gen și a feminicidelor.

CV-ul lui Scafati este esențial pentru ca această expoziție să nu pară doar ceva genial și cu o anumită ironie

practica de serigrafieo tehnică revoluționară datorită accesibilității sale, întrucât permite reproducerea unei imagini sau text în orice mediu printr-o plasă întinsă pe un cadru, acesta este ceea ce l-a determinat și să prezinte proiectul „La Radio Electrónica Artesanal”, cu Lola Granillola expozitie atingere grafică la Muzeul Reina Sofia în 2022.

A vorbi despre acest curriculum extins și performativ este esențial pentru ca expoziția ta să nu fie doar ceva surprinzător, genial, captivant și cu o anumită ironie. Scafati desfășoară o investigație de compoziție legată de ipotezele istoriei artei. Dar, de asemenea, în fiecare dintre ecranele care alcătuiesc toate piesele, în fiecare acțiune de legătură, în fiecare balama care le articulează, în fiecare frânghie care le susține, ne spune că tonurile sunt politicecă contextele pot fi redefinite pe baza rezistenței și că legăturile pot fi stabilite pe baza dorinței și nu a legăturilor.

Aceste picturi devin peisaj și se transformă în corp. „Tu, eu, ea și el / în soare / privind / la soare”, spune poezia de Mariano Blatt însoţeşte expoziţia. Operațiunile efectuate de artist ne duc la meta-schemele culturii braziliene Hélio Oiticicala „siluetă” și absența corpurilor în lucrările create în timpul și în ciuda dictaturilor latino-americane, la jocurile de legătură ale kinbaku japonez.

Toată această istoriografie, aici, este întruchipată: pătratele care arată ca niște figuri răspund la măsurătorile oamenilor reali, în acest caz ea însăși, sunt identități; paravanele din material textil care arată ca niște pante și cer sunt situații. Iar atât corpurile, cât și teritoriile propun o coregrafie care, rupând limitele picturale, subversează și se adaptează la subiectivitățile care alcătuiesc societatea.

Urmăriți subiectele care vă interesează